Energreen

1.Încadrarea în peisaj

Notăm în primul rând că într-un parc eolian, mai ales dacă este situat în teren plat, din considerente de valorificare maximală a energiei eoliene, distanţa medie dintre două turbine eoliene este de 6-10 diametre rotorice, ceea ce pentru turbine mari înseamnă de la câteva sute de metri la peste un kilometru. Rezultă că turbinele de mari dimensiuni vor fi plasate la fel de rar ca stalpii liniilor de înaltă tensiune, care apar aproape oriunde în peisajul din jurul nostru, dar cu care ne-am obişnuit şi pe care nu le mai considerăm cu un impact negativ asupra peisajului.

Turaţia rotoarelor turbinelor mari este foarte lentă – în jur de 10 rotaţii/minut, deci nu provoacă şi nici nu induce nici un fel de senzaţie negativă.

Vizual turbinele au design elaborat, atrăgător şi sunt vopsite în culori pastelate sau alb (cel mai frecvent). Cel puţin la începutul promovării parcurilor eoliene industriale în România, apreciem că acestea vor constitui o atracţie turistică semnificativă, iar vizitarea parcului cu urcarea in nacela unei turbine poate deveni un punct important de atractie.
Ocuparea terenului este minima în arealul amenajat (circa 0,1% din total) – ca şi în cazul liniilor electrice – putându-se utiliza în continuare terenul pentru agricultură sau păşunat.

2. Eolienele ca sursă de zgomot şi vibratii

Ca orice echipament industrial şi turbinele eoliene produc în funcţionare zgomote, datorită sistemelor mecanice în funcţionare, a despicării aerului de palele în rotire sau a trecerii palelor prin dreptul stâlpului de susţinere, cand se produce o comprimare a aerului.

Pentru a nu avea un impact negativ în special în zonele dens populate, sursele de zgomot sunt foarte riguros controlate de fabricanţii de turbine şi se iau măsuri tehnologice speciale pentru fiecare sursă. Aşa se face că în urma unor măsurători în natură, fabricanţii dau garanţii ferme asupra limitei superioare a zgomotelor produse de turbina respectivă.
Putem afirma însă că turbinele de vânt moderne nu sunt zgomotoase, majoritatea fabricanţilor garantând că la nivelul rotorului turbinei zgomotul (presiunea sunetului) nu depăşeşte 100 dB (A), echivalent cu un zgomotul din orice industrie prelucrătoare.

În cazul în care vântul bate în direcţia unui receptor, nivelul presiunii sunetului la o distanţă de 40 m de o turbină tipică este de 50-60 dB(A), ceea ce echivalează cu nivelul unei conversaţii umane obişnuite. La 150 m zgomotul scade la 45,5 dB(A), echivalent cu zgomotul normal dintr-o locuinţă, iar la distanţa de peste 300 m zgomotul funcţionării unor turbine se confundă cu zgomotul produs de vântul respectiv. Dacă vântul bate din direcţie contrară, nivelul zgomotului recepţionat scade cu circa 10 dB(A).

Conform specificului fiecărui amplasament în parte, pentru ca nivelul de zgomot să fie cel acceptat, trebuie avută în vedere păstrarea unei distanţe suficiente faţă de aşezările umane, diverse anexe gospodăreşti, instituţii publice, monumente istorice şi de arhitectură, parcuri, scuare, spitale şi alte aşezăminte de interes public.

În ce priveşte vibraţiile, acestea sunt nesemnificative pentru mediu.

3. Impactul asupra păsărilor zburătoare

Principalul impact pus în discuţie pentru protejarea mediului este cel legat de impactul păsărilor zburătoare cu rotoarele turbinelor eoliene în mişcare, precum şi perturbarea habitatului (la sol), dacă în areal se află colonii semnificative de păsări.
Această problemă a suscitat – încă de acum mai bine de un deceniu – intense dispute în ţările vest europene promotoare ale tehnologiei. Din acest motiv, în multe ţări au fost demarate multiple studii de impact cu păsările.

Astăzi în ţările vest-europene ecologiştii şi promotorii centralelor eoliene au ajuns la un consens: impactul dintre turbinele eoliene şi păsări este mai mic decât se afirmase la început şi în orice caz mai redus decât impactul altor activităţi umane ca vânătoarea, transportul rutier şi aerian, sau chiar existenţa structurilor statice ca stâlpii şi liniile electrice ori a clădirilor înalte, de care păsările se ciocnesc deoarece le văd greu.

Această concluzie a permis dezvoltarea explozivă a energetici vântului în toate tările UE. Aşa cum arătam existau peste 40.000 MW înstalaţi la finele anului 2005.

Un studiu olandez (întocmit de Biroul teritorial pentru energia vântului în cooperare cu Fundaţia olandeză pentru protecţia păsărilor) estimează că anual sunt omorâte 1500 păsări prin vânătoare, 1000 de liniile electrice, 2000 de traficul rutier şi numai 20 păsări/1000 MW de turbinele eoliene. Rezultă că numărul păsărilor omorâte de maşini este de 300 ori mai mare decât numărul păsărilor omorâte de turbinele de vânt, iar cel al vânătorii de 70 ori mai mare.

Aceste estimări sunt confirmate de un studiu al Ministerului Mediului din Danemarca, ce conclude că stâlpii şi liniile de înaltă tensiune sunt un pericol mult mai mare pentru păsări decât turbinele eoliene, care în rotaţie fiind constituie un avertisment vizual şi sonor semnificativ pentru păsări, acestea evitând zona. Studiile radar din Tjaeborg – vestul Danemarcei unde funcţiona o turbină de 2 MW, arată că păsările au avut tendinţa să-şi schimbe ruta de zbor cu 100-200 m faţă de turbine şi trec pe lângă sau pe deasupra lor la o distanţă sigură. Acest comportament a fost observat atât ziua cât şi noaptea.

La Port-la-Nouvelle în sudul Franţei, cinci turbine sunt plasate într-o importantă rezervaţie de păsări, prin care trec mii de păsări, inclusiv prădătoare, mai ales în timpul migraţiilor. Studiul, întocmit de Liga Franceză pentru Protecţia Păsărilor a constatat că majoritatea păsărilor mai mari zburau în mod deliberat în jurul turbinelor. În cinci ani de exploatare a parcului eolian nu s-a raportat la ligă nici o pasăre rănită sau omorâtă.

Aceaste constatări extrem de pozitive nu elimină necesitatea unei analize specifice în fiecare amplasament,care să ţină cont de faptul că sunt sau nu sunt semnalate păsări din specii protejate cu habitat stabil şi dacă speciile respective pot suferi o extincţie prin realizarea parcului eolian,sau dacă pasajul păsărilor călătoare trece exact pe deasupra ampasamentului propus.

În aceste cazuri se impun unele precauţii suplimentare cum ar fi creşterea distanţei dintre turbine, amplasarea lor- în măsura posibilului tehnic-sub creasta culmilor (în cazul unor amplasamente pe culmi de dealuri sau asemănătoare), iar în cazuri extreme nedemararea execuţiei proiectului până la efectuarea unui studiu concret al organismelor abilitate ale Ministerului Mediului care să determine efectele posibilului impact.Suntem însă convinşi că aceste concluzii nu pot fi decât pozitive, aşa cum s-a întâmplat în toate celelalte ţări care au dezvoltat productia din energie eoliană.

De ing. Gheorghe Voicu – cercetător ştiinţific principal I la IBCOenerg.

Autorul este un specialist în domeniul energetic, cu o îndelungată experienţă în domeniul energeticii vântului, care încearcă, acum când interesul pentru promovarea parcurilor (centralelor) eoliene a crescut considerabil şi la noi în ţară, să puncteze câteva elemente legate de impactul acestora asupra mediului. Evident că acesta este viziunea unui energetician utilizator de tehnologie eoliană, punct de vedere care poate fi comentat şi amendat de specialiştii din domeniul protecţiei mediului prin prisma propriei experienţe şi cunoaşteri.