Energreen

1. Introducere Promovarea utilizării unor surse regenerabile de energie, între care şi energia vântului (energie eoliana), constituie unul din obiectivele strategice în domeniul energetic al Guvernului României, fiind prevazute pe termen mediu ţinte clare pentru atingerea unor obiective semnificative in productia de energie verde(vezi si link).

Acest obiective răspund câtorva scopuri:

- alinierea la tendinţele mondiale şi în special a celor europene de diversificare a surselor de energie;

- contribuţia la creşterea pe termen mediu a independenţei energetice a ţării;

- reducerea şi pe această cale a emisiilor de poluanţi ai industriei energetice româneşti, ca o componentă a contribuţiei României la angajamentul luat în aplicarea protocolului de la Kyoto.

Producerea energiei electrice din vânt (energie eoliana) este o tehnologie energetică relativ tânără, dar care se apropie de maturitatea utilizării comerciale. De mentionat ca deceniul al 8-lea al secolului trecut reprezinta momentul abordării moderne a unor soluţii de conversie cunoscute de mii de ani (vezi morile de vânt de pompat apă din antichitate sau morile olandeze din evul mediu)

Evoluţia tehnologică a fost spectaculoasă, cu toate căutările de soluţii inerente: dacă acum 25 -30 ani se abordau diverse tipuri de turbine, iar puterea unitară a acestora nu depăşea 300 KW, acum pentru industria energetică se utilizează numai turbine cu ax orizontal (cu 2 sau 3 pale), puterea unitară – pentru echipamente comerciale – a ajuns la peste 5000 KW.

Ţinând cont de faptul că agentul motor este aerul, care are o densitate scăzută (de 1000 ori mai mică decît a apei) dimensiunile turbinelor sunt relativ mari. Spre exemplu, o turbină cu ax orizontal de 2000 KW are un rotor de 90 m diametru, iar echipamentul de conversie (linia de maşini) se află montat într-o nacelă plasată pe un stîlp de susţinere la înălţimea de 80-100 m de la sol. Şi masele (greutăţile) acestor turbine, dar şi costurile, sunt pe măsură. Pentru echipamentul citat rotorul cu cele 3 pale are circa 40 tone, nacela 70 tone, stâlpul – de obicei tubular – poate depăşi 200 tone, iar fundaţia 500 tone.

Deoarece deocamdată nu există o experienţă specifică naţională pentru centrale eoliene mari (de zeci sau sute de turbine într-un parc), trebuie să se apeleze la experienţa externă atât pentru tehnologie cât şi pentru aprecierea impactului de mediu. Pentru aceasta vom folosi cunoştinţele acumulate deja în ţările Uniunii Europene, unde la finele anului 2005 erau instalate centrale eoliene cu o impresionantă putere de peste 48.000 MW.

(în partea a II-a: despre încadrarea în peisaj şi eolienele ca sursă de zgomot şi vibraţii)

De ing. Gheorghe Voicu – cercetător ştiinţific principal I la IBCOenerg.

Autorul este un specialist în domeniul energetic, cu o îndelungată experienţă în domeniul energeticii vântului, care încearcă, acum când interesul pentru promovarea parcurilor (centralelor) eoliene a crescut considerabil şi la noi în ţară, să puncteze câteva elemente legate de impactul acestora asupra mediului. Evident că acesta este viziunea unui energetician utilizator de tehnologie eoliană, punct de vedere care poate fi comentat şi amendat de specialiştii din domeniul protecţiei mediului prin prisma propriei experienţe şi cunoaşteri.