Energreen


28 July 2006

Plastic reciclabil din zaharuri

Înscris în: Articole Tehnice,Reciclare — Mihai @ 16:51

Este foarte greu să ne imaginăm lumea de azi fără materiale plastice. De la carcasa aparaturii electrocasnice şi până la containerele în care se comercializează hrana, plasticul e omniprezent şi intretine dependenţa de petrol a epocii tehnologice . Totuşi, nişte studii recente arată ca zaharurile pot fi rafinate şi transformate în materiale plastice. James Dumesic şi colegii săi de la Universitatea Madison, SUA, au descoperit o metodă prin care din fructoză se obţine cu randamente bune un compus utilizabil în producerea de plastic.

Un înlocuitor
Cercetătorii s-au concentrat asupra compusului numit 5-hidroximetilfurfural (HMF), arată New Scientist. HMF poate fi foarte uşor transformat într-un compus chimic similar cu acidul tereftalic, un acid organic aromatic care se obţine din produsele petroliere şi este utilizat pentru obţinerea de materiale plastice. Până acum, HMF-ul era costisitor şi greu de obţinut în cantităţi suficiente, deoarece în timpul reacţiei acesta reactionează cu fructoza ramasă în soluţie şi produce un material neutilizabil. Cercetătorii au aplicat nişte procese de eliminare a apei, iar apoi o adăugare de solvent, pentru a evita întâlnirea moleculelor de HMF şi fructoză. Solventul se leagă de HMF şi apoi împreună ies din solutie şi se ridică la suprafaţă, iar noile condiţii de reacţie au dus la un randament de 90%. După terminarea reacţiei, solventul se evaporă, iar HMF-ul poate fi transformat în plastic.

O altfel de biotehnologie
Costurile asociate acestui proces sunt mai puţin importante decât cele care au împiedicat răspândirea rapidă a biocombustibililor alternativi, a declarat Dumesic pentru Wired News. “Costurile energetice pot fi neglijate când fabricăm un material reciclabil – precum [acest] poliester [plastic] – din biomasă, în opozitie faţă de producerea de combustibil, deoarece materialul reciclabil are o viaţă lungă, pe când combustibilul îl consumăm o singură dată”, a continuat el. Rezultatele studiului reprezintă un pas important, consideră Brent Shanks, profesor la Iowa State University, SUA, deoarece producerea de astfel de bioplasticuri necesită metode de obţinere a materiilor prime din surse regenerabile. “Profesorul Dumesic a arătat ca există metode de rafinare a procesului utilizând moduri alternative pentru obţinerea de intermediari”, a declarat el.

Sursa: Altermedia

1 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 101 Votes | Average: 8 out of 10 (1 voturi, media: 8 din 10)
Loading ... Loading ...

19 July 2006

Ford lasează producţia de motoare pe bază de hidrogen

Înscris în: Articole Tehnice,Auto,Dezvoltare durabilă,Hidrogen — energreen @ 17:42

Ford este primul producător de automobile din lume care a început să producă un motor special creat pentru a funcţiona cu hidrogen. Este vorba de un motor V10 de 6,8 litri, care va fi folosit pe microbuzul Ford E-450.

Motoarele cu combustie internă alimentate cu hidrogen prezintă multe avantaje, printre care: randament mare, rezistenţă la diferitele condiţii climatice şi emisii de gaze poluante apropiate de zero. Aceste motoare pot fi hibridizate pentru o performanţă şi mai bună.

Hidrogenul face parte din strategia mai largă a companiei în domeniul surselor alternative de energie. Strategia include maşini hibride, diesel-uri curate, biodiesel, tehnologii avansate pentru motor şi transmisie şi etanol E85.

În aceeaşi ordine de idei, Mazda, partenerul Ford, a lansat recent motorul rotativ RX-8 Hydrogen RE. Motorul pot funcţiona ori cu benzină, ori cu hidrogen, la alegerea şoferului.

Specificaţii tehnice

Tip motor 6.8L SOHC V-10
Locul fabricaţiei Engine Manufacturing Development Operations, Beech Daly Technical Center, Dearborn Heights, Mich., SUA
Configuraţie V-10 la 90 grade
Capacitatea cilindrică 6.751cc
Putere 235CP @ 4000 rpm
Cai Putere/litru 34.5
Presiunea de vârf 18-20 psi
Cuplu 420 Nm@ 3000 rpm
Combustibil Hydrogen
Injecţie Injecţie secvenţială multiport
Ulei recomandat Castrol Synthetic, 5W-20
6 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 106 Votes | Average: 8.17 out of 10 (6 voturi, media: 8.17 din 10)
Loading ... Loading ...

12 September 2005

Cata energie obtin dintr-un panou solar de 100W?

Înscris în: Articole Tehnice,Energie solară — energreen @ 23:13

O estimare a energiei produse de un panou solar standard.

(mai mult…)

4 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 104 Votes | Average: 7.25 out of 10 (4 voturi, media: 7.25 din 10)
Loading ... Loading ...

Diagrama unei turbine eoliene

Înscris în: Articole Tehnice,Energie eoliană — energreen @ 22:59

Diagramă care descrie parţile componente a unei turbine eoliene şi modul cum funcţionează.

(mai mult…)

12 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 1012 Votes | Average: 9.92 out of 10 (12 voturi, media: 9.92 din 10)
Loading ... Loading ...

Etichete: ,

26 July 2005

ComBUStibil

Înscris în: Articole Tehnice,Auto,Energii regenerabile — energreen @ 22:54

RTDinfo, revista Comisiei Europene care se ocupa de cercetare scrie despre un nou proiect de transformare a uleiurilor vegetale in combustibil.

In Valencia, unul din doua autobuze (200 de vehicule) circula pe baza de uleiuri vegetale folosite. Aceasta e una din inovatiile propuse de proiectul Ecobus. Uleiurile sunt colectate din 528 de cafenele, restaurante si firme de catering, 42 de hoteluri si 30 de scoli si spitale. Toti acesti “donatori” afiseaza logo-ul Ecobus si primesc un container. Dupa colectare si procesare, uleiurile sunt amestecate cu motorina in conentratii intre 5% si 30%. Se fac verificari regulate si stricte asupra emisiilor si performantelor, mai ales a consumului. Programul studiaza 3 aspecte:efectele asupra mediului, costuri si profitabilitate.

Succesul operatiunii datoreaza mult unei campanii de informare locuitorilor orasului. Sloganul tradus suna cam asa: “uleiurile folosite creaza comBUStibil”. In scoli au avut loc conferinte de informare, in statiile de autobuz au fost puse afise, autobuzele au fost vopsite in culorile Ecobus. Aceasta operatie de PR a facut posibila aparitia mai multor donatori, crenscand capacitatea de comBUStibil care poate fi stransa.

Promotorii proiectului nu vor sa se opreasca la Valencia, ci doresc sa extinda proiectul in tot spatiul mediteranean, unde utilizarea uleiurilor vegetale face parte din traditia culinara a zonei.

1 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 101 Votes | Average: 10 out of 10 (1 voturi, media: 10 din 10)
Loading ... Loading ...

22 August 2004

Cum sa faci un generator eolian

Înscris în: Articole Tehnice,Energie eoliană — energreen @ 22:49
ARTICOL PUS LA DISPOZITIE DE CURCUBEU.RO
In primul rand… este EXTREM de dificil sa faceti propriul generator eolian, si sa si functioneze. Din pacate, mai bine va zic de pe acum, nu va apucati sa stricati lucrurile prin casa daca nu sunteti pregatiti sa investiti mult timp, atentie si de ce nu, bani, ca sa iasa in final ceva functional. In acest articol veti avea mult de citit si este gandit pentru cei mai ‘seriosi’ dintre voi. Majoritatea esecurilor se datoreaza lipsei de cunostiinte despre cateva principii care stau la baza generarii energiei eoliene. Acestea sunt dupa cum urmeaza:

  • Energia disponibila in vant este proportionala cu cubul vitezei vantului. Mai pe romaneste, asta inseamna ca daca viteza vantului se dubleaza, sa zicem de la 5 la 10 km/h, puterea disponibila in palele generatorului creste de opt (8) ori. Cea mai mica variatie de viteza a vantului provoaca variati foarte mari de curent. De exemplu daca viteza vantului creste de la 10 la 12 km/h cresterea de putere este de aproximativ 33%.
  • Puterea disponibila la palete este proportionala cu patratul diametrului rotorului. Cu alte cuvinte, daca dublati diametrul elicei, mariti puterea de patru ori. Multi veti spune “aa, pai super, fac palele de 2-3 ori mai mari ca sa fiu sigur ca e destula energie”. GRESIT!.. inainte de a va aventura la modele de generatoare mari, foarte mari sau uriase, trebuie sa va ganditi daca intreg sistemul rezista si la un vant mai puternic sau chiar la o furtuna. Ideea nu e sa fie cat mai mare, ci sa fie foarte bine proportionat ca sa reziste si sa fie functional. Pale mari inseamna un ax mai solid, material mult mai rezistent pentru pale, structura de sustinere mai solida, si nu in ultimul rand sistem electric calculat pentru o energie mai mare. E pacat sa munciti de pomana.
  • Mecanica trebuie sa fie cat mai simpla. Chiar daca briz-briz-uri si parghii, motorase, arcuri si alte alea, ar face aparatul mai frumos si mai interesant, cu siguranta ii scurteaza viata. Lucrurile complicate (doar asa de dragul artei) se strica repede, deci incercati sa fie totul simplu si cat mai robust, fara sisteme complicate.
  • Generatorul (palele cu ax si generator adica) trebuie urcat cat mai sus posibil pentru a evita turbulentele de aer provocate de obstacole precum garduri, blocuri, copaci, stanci, etc. Tot aici veti gasi si o schema cum se poate ridica de la sol o constructie masiva:
  • Sa montati generatorul pe acoperisul unei case NU este o solutie. Se formeaza prea multi curenti instabili de aer care pot duce la distrugerea aparatului iar vibratiile fac un zgomot insuportabil datorita rezonantei acoperisului, deci nu incercati improvizatii de acest gen nici macar pentru turbinele mici.

  • Nu subestimati puterea vantului. Chiar daca aparatul pare robust si rezistent la sol, dupa multe ore de functionare la turatii mari s-ar putea sa cedeze, deci asigurati-va ca face fata. Folositi mai ales cuplari mecanice unde trebuie sa imbinati componentele, sau sudura daca aveti cum. In cel mai rau caz folositi adezivi deosebit de puternici, cum ar fi cei EPOXILICI sau tip POXYPOL (se gasesc in magazin, carrefour, metro si cele de chimice, si cei mai buni pe care ii stiu sunt de la BISON)
  • Aveti grija ce fel de generator folositi. Cele de la masina sunt destul de robuste dar NU sunt recomandate pentru ca se rotesc deosebit de greu si puterea generata este limitata. Cele mai bune sunt cele “facute acasa”, care pot avea un potential urias la costuri de realizare foarte mici. Incredibil dar adevarat. Atentie la generatoarele facute acasa ca daca sunteti prea darnici la bobinaj si magneti puteti obtine pueri deosebit de mari. Multi o sa spuneti ca asta e bine,..e bine dar atentie ..puteri de ordinul a 800-2000W nu sunt asa usor de controlat.
  • Continuarea articolului se gaseste aici

    22 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 1022 Votes | Average: 8.59 out of 10 (22 voturi, media: 8.59 din 10)
    Loading ... Loading ...